资讯

Reprezentanți ai mai multor asociații ale magistraților se întâlnesc, luni, de la ora 10.00, cu premierul Ilie Bolojan pentru ...
Max Verstappen a făcut o analiză a monopostului McLaren, iar campionul mondial en-titre din Formula 1 a precizat, printre ...
Anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la creşterea economică pentru anul 2025 se situează la valoarea medie de 0,8% ...
Trei din patru români care își vor petrece vacanța în străinătate în această vară au ales țări precum Grecia, Bulgaria, ...
În contextul unui val accelerat de investiții, companii din România combină sistemele de stocare a energiei în baterii ...
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, susţine că o vizită a preşedintelui Nicuşor Dan în Statele Unite şi o întâlnire a ...
Conversația a durat o oră. Și "nu a fost ușoară". La urma urmei, nici nu putea fi, având în vedere că rezultatul summitului ...
Peste 40 de persoane sunt date dispărute în urma unui accident naval în Nigeria, după ce o ambarcaţiune care transporta 50 de ...
Mai multe judeţe din Oltenia, sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei şi zona Carpaţilor Meridionali vor fi vizate luni de ...
Ce ar fi putut fi mai rău a fost evitat. Dar tot a fost destul de rău, potrivit Rador Radio România.Înaintea întâlnirii de la ...
Pe 16 august au fost 105 ani de la nașterea lui Virgil Ierunca. Împreună, într-un efort care a durat decenii, domnul Ierunca ...
Echipa FCSB a încheiat la egalitate duminică, pe Arena Naţională, scor 2-2, cu formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a şasea din ...